Meniu

Politica de garantie

S.C. OPTIMAL MOTOR SRL, prin rețeaua de unități service autorizate, asigură garanție și postgaranție conform legislației în vigoare și politicilor comerciale ale producătorilor, numai pe baza certificatului de garanție și a facturii de cumpărare. 

Durata medie de utilizare a produselor este de 10 ani, perioadă în care se asigură piese de schimb.

  1. Garanția generală sau a produsului este acordată în cazul unui defect de material sau de fabricație dovedit.
  2. În perioada de garanție produsele ce prezintă defecte de material sau de fabricație vor fi reparate gratuit, utilizându-se piese noi. Durata reparației este de maxim 15 zile calendaristice. Produsele prezentate la unitatea service autorizată în perioada de garanție, care necesită reparații ce nu fac obiectul garanției (vezi pct. 4), vor fi remediate corespunzător, contravaloarea reparației urmând a fi achitată de beneficiar.
  3. Perioada de garanție se prelungește cu durata reparației.
  4. Nu fac obiectul garanției generale componentele consumabile:

              a) Următoarele piese de schimb: bujii, fișe de bujie, lulea bujie, filtre de combustibil, filtre de ulei, filtre de aer, lanțuri, curele și cabluri de transmisie, plăcuțe sau saboți de frână, plăcuțe de fricțiune sau saboți de ambreiaj și arcurile de revenire, becuri, siguranțe electrice (fuzibile sau termice), comutatoare, întrerupătoare, prize electrice, perii colectoare, acumulatori, pedale, pârghii și cabluri de comandă, anvelope pline sau pneumatice, camere de aer, amortizoare (tampoane) de cauciuc, tuburi (furtunuri) de cauciuc sau de plastic, manșoane de cauciuc, freze, cuțite, discuri tăietoare, lame tăietoare, startere manuale, sfori starter, saci colectori, sorburi, ștuțuri, bușoane, dopuri, clapete de reținere, garnituri de cauciuc, etanșări mecanice, carcase nemetalice, precum și reglaje, revizii sau curățiri sau alt produs specificat de producător:

              b) Următoarele fluide: lubrifianți, unsori, electrolit, lichid de răcire și alte materiale specificate de producător.

     5. Următoarele acțiuni au ca efect pierderea garanției generale:

              a) Nerespectarea de către cumpărător a instrucțiunilor de instalare, punere în funcțiune, utilizare, întreținere, manipulare, transport, depozitare cuprinse în documentația ce însoțește produsul la livrare (suprasolicitare, neefectuarea operațiunilor de întreținere la termenul stabilit, funcție și de caracteristicile mediului în care este utilizat produsul etc.);

              b) Utilizarea unor piese de schimb, lubrifianți, consumabile, accesorii neomologate, diferite de cele recomandate de producător;

              c) Modificări neautorizate, de către producător, a caracteristicilor, performanțelor, reglajelor, sistemelor de admisie și evacuare, a dispozitivelor de protecție, etc.;

              d) Intervenții asupra produsului efectuate de către personal neautorizat de către producător sau de către Optimal Motor;

              e) Orice defecțiuni cauzate de producerea unor dezastre naturale inevitabile, foc, coliziuni, furt sau a unor cauze secundare legate de acestea;

              f) Pierderea facturii de achiziție și / sau a certificatului de garanție;

              g) Înstrăinarea produsului, sub orice formă, temporară (ex. închiriere) sau definitivă.

Prin garanția acordată nu sunt afectate drepturile conferite de lege cumpărătorului.

S.C. OPTIMAL MOTOR SRL, CALEA GRIVIȚEI, NR. 355-357, SECTOR 1, BUCUREȘTI, TEL: 0371.201.050, 

E-MAIL: office@omotor.ro